Cine îl va da jos pe Dragnea

Numărul adversarilor, oricum, nu contează; doar greutatea, grupul, valoarea politică a acestuia, în meandrele concretului pesedist.

Ia spune: Geoană și „Grupul de la Cluj” vs Iliescu!

Sau: Ponta, Sârbu, Vanghelie vs Geoană!

Altceva! Alte jocuri, alte forțe, alte structuri. Nu epigonii tinerei, de astăzi, când toți rinocerii s-au retras. Când se joacă partida la suprafață, ca un război cu bărcuțe într-un lighean de silicon. Nu mai există masă, forță, berbece cu care să spargi fronturi.

Nici nu știu dacă pe Dragnea e necesar să-l mai apere careva! Apăi, cine? Organizația de femei?! Codrin Ștefănescu și secretarele sexy? Bădălău și Stănescu?

Pe Dragnea, la o adică, l-au apărat minoritățile. De ce?! Pentru că Sevil Shhaideh e omul președintelui. Pentru că toți acei care n-au înțeles rolul numirii lui Shhaideh, la vremea ei, îl pot înțelege astăzi.

În PSD s-a schimbat paradigma: grupurile strategice, „cauzele”, șefiile și ierarhiile roșii, au apus. Forța, „structurile”, conducerea partidului înseamnă bani, „acțiunile” la purtător, cum s-ar zice. Controlezi banul, controlezi partidul.

Dincolo de doi-trei idealiști scăpătați, restul partidului n-are nici un fel de apăsare vizavi de electorat, de „promisiunile de îndeplinit față de acesta”, de respectarea programului… Haida de! Nevoia necesară a tuturor fidelilor e fideaua; mă rog, mălaiul!

Unicul element/moment, când Dragnea putea fi înlocuit, a trecut: moțiunea! Acel episod a arătat cât de slab, în toate direcțiile, e partidul. Slab și în a rămâne neclintit; slab și în a se schimba, în a se reforma, în a deveni altceva.

Ce forță poate avea un partid și ce dorință de schimbare, sau de „neschimbare”, dacă în cel mai critic moment al său este „stabilizat” de o „forță” politică eterogenă, de conjunctură: de grupul minorităților din Parlament?!

Astăzi, Liviu Dragnea nu are nevoie, în partid, de o gardă pretoriană. Nici n-ar fi posibil: baronii s-au dus pe apa Sâmbetei sau a „Techirghiolului”, a Dunării sau a Styx-ului, pur și simplu.

Marian Oprișan a rămas singur, ca un fel de mumie vivantă a ceea ce a însemnat, cândva, această forță motrice, de nestăvilit, dispusă în teritoriu; organizatorii – cu excepția lui Dragnea, însuși – au fost și ei lăsați la vatră, odată cu apusul ultimilor mohicani, pre numele lor, Cozmâncă & Hrebenciuc.

Apoi, nici intelighenția, grupul de la Cluj, n-a mai însemnat mare brânză în capetele umflate de mucegaiurile brânzeturilor de la centru. Dâncu, Rus, Sârbu, Maior, au vorbit tot mai puțin până când s-au dat pe mute, de la sine.

Pe Liviu Dragnea îl sprijină, la nevoie, CEx-ul, CCR și Sevil Shhaideh.

Aceste instituții nu vor fi schimbate, iar nici ele nu-l vor schimba pe el, vreodată

Și, totuși?!

Totuși, singurul care îi va putea lua locul, posibil în viitorul sezon de toamnă-iarnă, când situația va redeveni explozivă, este Mihai Tudose, care se va „baricada în guvern” până când următoarea moțiune de cenzură a PSD, „depusă împotriva propriului guvern”, va pica – deoarece grupul minorităților se va afla, atunci, la Tokyo, în grevă japoneză.